Jurnalul părinților verzi - Isabela Alexandru

În liniștea plăcută a dupa-amiezei, mă așez cu pedanterie pe treptele casei, și-mi notez tacticoasă pe hârtie: „O zi în Green School...”. Gândurile-mi zboară la  fiul meu David, la cum descoperă lumea prin poveștile doamnei învățătoare, sau hoinărind cu zâmbetul pe buze printre copaci și frunze tomnatice, provocat de jocurile cu tâlc ale unui educator... Da, aș putea să scriu multe despre asta, numai că, mintea-mi tot revine la experiența mea trăită de curând în Green, la...ședința cu părinții.

Nuuuu, n-a fost vorba de interminabilul pomelnic cu ce trebuie să cumpăr, sau despre cât trebuie să dăm pentru fondul clasei, sau alte fonduri. Pentru cei care nu știu, Green asigură toate rechizitele și în afară de taxa lunară, alte cheltuieli suplimentare nu sunt. Ședința a fost doar cu noi doi, părinții lui David, și spre surprinderea mea am fost întrebată care sunt nevoile și așteptările mele legate de educația fiului meu în noul an școlar.

Am privit-o puțin circumspectă pe doamna învățătoare: pentru ea chiar contează David în individualitatea lui și nu „la grămadă”, pentru a-l alinia standardelor prestabilite ale „sistemului”? Am tras aer în piept  și împreună am povestit  despre aptitudinile, zonele de interes ale lui David și unde anume mai are nevoie să crească. Am ajuns cu discuția și la punctele mai „sensibile”, la dificultățile inerente unui școlar de clasa întâi. Eu, care m-am izbit mult prea des de autismul și neputința sistemului nostru, tradițional de învățământ, mă așteptam ca discuția să deraieze în aceleași justificări sterile, de ce trebuie așa și nu se poate altfel. Dar n-a fost așa! Doamna învățătoare m-a ascultat cu mult calm și interes și cu o atitudine colaborativă. Am clarificat împreună lucrurile și am găsit soluții. Hm! Ce diferență de atitudine, mi-am spus în gând! La masa aceea dreptunghiulară la care stăteam toți trei (eu, soțul meu și doamna învățătoare) am simțit - așa cum mi-a spus o altă mămică "green" în parc - că suntem parteneri într-un proiect comun: David.
​
Am plecat liniștită de la ședința cu părinții, știind că David e „pe mâini bune” pentru că celor de la Green chiar le pasă de el. De multe ori am impresia că e mai mult decât un job pentru ei, că ceea ce fac, fac și dintr-un crez interior, iar pentru mine, ca părinte, asta contează fooaaaaarte mult.