Green School e pentru noi pachetul cu visuri și ghemul de ață care se desface jucăuș și te poartă prin toată casa ca să îți amintești unde trăiești, ce faci în viața asta, pentru ce trăiești și pentru ce faci, dar și pe unde s-a așternut praful și nu l-ai mai șters! Mi-am zis să mai aștept cu a scrie despre Green School, că am început în toamnă doar, și să mai vedem, să ne mai obișnuim. Până când într-o zi, tot de toamnă, târzie, am jucat Dixit cu cei doi copii ai mei. Alex, care împlinește 8 ani în Aprilie (2019) este Green Schooler și Gabi, de 5 ani in martie, este la o grădiniță cu pedagogie Waldorf, unde a fost și Alex. La runda aceea de Dixit am avut revelația: Green School este ce visăm noi – ce este în noi, ce vedem în ceilalți și ce construim împreună. Mi-a venit mie rândul să povestesc, mama idealistă, “fata verde cu părul pădure” din tinerete a pus jos cartea în care fetița simpatică cu ghiozdan își face drum prin jungla luxuriantă – și am zis „Green School”. șM-am văzut în mijlocul naturii prietene, prin pădure, explorând, citind, dansând, fiind fericită. Asta am vrut pentru copiii mei, și am verificat în ultimii opt ani din plin, fiind tot mai atrasă de pedagogiile alternative care atrăgeau în mod natural. Așa am ajuns la Green School, pentru sinceritate, curaj, deschidere și asumarea curajului de a construi o pedagogie nouă în Cluj. Mai mult decât orice, vreau șansa copiilor de a se împlini, de a crește sănătoși și a se cunoaște pe ei înșiși, vreau să îi văd cum cresc ca o floare căreia îi vorbești zilnic cu blândețe atunci când o uzi. ‘Happier, more self-reliant and better students for life’ – Peter Gray în cartea Free to Learn.
În Green School ne întâlnim la Cafeneaua Părinților, unde suntem ascultați, vorbim între noi și desenăm, proiectăm, dăm sugestii! A fost fain! Și la petreceri de început de an și de iarnă, cu limonandă, jocuri și gustări. Aștept cu interes evaluarea din primavară, în care vom relua cu învățătoarea discuția despre Alex ca persoană – ce stil de învățare are, care sunt trăsăturile lui, și ce ne dorim noi, părinții, pentru el. Alex a ales Green School într-o vizită în care a urcat pe deal să se joace și să citească. A coborât în fugă, încântat și cu rugămintea de a se întoarce! Eu așteptam mai jos în zona cu hamace, simțind cum liniștea se strecoară din pământ. În timp ce Ilona – care ne ghida în vizită – îmi raspundea la întrebarea „Cum vor fi copiii noștri Green când se vor face mari?” – „Cu siguranță vor ști să spună ce își doresc.” Cartea lui Alex de Dixit este cea a planetei cu multe semne și sensuri. Mă apucă o amețeala plăcută când mă pun în papucii lui, încercând să văd în spatele cărții – ce fain e Dixitul :). Ce pot să spun cu siguranță este că el și-a găsit glasul și fericirea de a își crea propria zi la școală – cu științe, Hollywood, joc afară, magie și tehnologie. Curiozitatea imensă și abilități de a construi un roboțel care recunoaște fețele oamenilor și banana. Fericirea de a fi văzut și a se mira că i-a spus educatoarea că scrie frumos. Împlinirea de a pleca „stors” acasă și a-ți dori să mai stai un pic totuși la școală. Alex vorbește la scoală despre emoțiile lui, nu doar despre emoții în general, și aplică principiile de siguranță emoțională la fiecare pas, el se bucură de libertate și de responsabilitatea de a avea grijă de sine și de ceilalți, așa cum enunță principiile Green School. Nu o dată m-am gândit ce greu mi-ar fi mie să fac asta zilnic cu toată deschidrea și candoarea de copil! Educatorii sunt și ei minunati fiecare, susținând prin pasiune un proiect ambițios, cu toate pânzele sus. Alex se incarcă ca bateria de la deal și copaci – îl văd în pozele ce le primim zilnic cum stă întins în zăpadă și pe pământ sau cum zburdă cu gura la urechi, stă sub cireș cu cartea în mână. În Green învățarea în natură și de la natură se întâmplă natural, în fiecare zi. Cartea de a lui Gabriel Dixit este prețiosul stilou zburător – câte visuri și ce de promisiuni! Ne păstrează trezi și vigilenți. Pentru el Green nu e materializat încă, dar face parte dintr-un frumos vis de viitor ce urmează a fi descoperit și construit. Am speranțe ca această gingașie va fi udată zilnic și va auzi vorbe de mângâiere și de încurajare. Noi ca familie regăsim în Green un partener de vis și speranță, o comunitate deschisă de suflete frumoase și curajoase, și ne place așa. Zilnic aflăm ceva nou și sublim despre lumea animalelor sau a științelor și ne bucurăm de trăiri precum liniștea de a fi bine primit, siguranța că ne creștem copiii sănătos și încrederea că ești ascultat. Zilnic suntem provocați în a ne recunoaște câte o prejudecată și a ne asuma stresul cărărilor nebătătorite – și îl găsim hrănitor și inovator. Ni-l asumăm și incercăm să ne reamintim zilnic că depinde și de noi, în egală măsură, ca Alex să fie fericit. O școală ce educă și părinții… Ne bucurăm că facem parte din Green School si vrem să creștem mari împreună! |
Authors
activi: Archives
July 2020
Categories |