Green School Romania
  • Acasă
  • Despre
    • Cine suntem
    • Facilitatori
    • Echipa administrativă
    • Voluntari
    • Parteneri
    • Media
    • Vino în echipă
  • grădinița agilă
    • Înscriere
    • Ofertă
  • școala auto-dirijată
  • Evenimente
    • ALF
    • Living Library
  • Blog
  • Contactează-ne
  • Susține-ne

știri

noutăți * Articole * experiențe * opinii

Poziția Green School față de contextul social ce implică Referendumul din octombrie 2018

3/10/2018

 
Picture
                          „Dacă nu privești problema ca pe o problemă, este problema încă o problemă?”

Dacă am privi conceptul de „Green School” ca un scaun am putea spune despre el că este un scaun cu spătar, în care cele 4 picioare ar fi: contextul social, contextul economic, contextul geografic (în care școala se află), iar spătarul ar fi NATURA. Ca să putem sta în siguranță pe acest scaun avem nevoie de toate picioarele, așa că nu putem să ignorăm ceea ce se întâmplă în ultimii ani în ceea ce privește definirea familiei. 

Copiii de vârstă școlară (6 - 9 ani, în cazul nostru) deja știu care este subiectul votului din week-end-ul 6-7 octombrie și au propriile păreri despre acesta. De asemenea, faptul că suntem în al doilea an educațional în care avem materii precum „Drepturile omului”, „Educație pentru pace”, „Activism”, „Educație sexuală” și „Dezvoltare personală” îi ajută pe copii să-și formuleze propriile păreri, cu argumente, curiozități și întrebări, într-un stil nonviolent, bazat pe empatie (așa cum educăm noi în Green School).

De asemenea, copiii știu că adulții din Green School au ales să scrie această știre și au fost întrebați dacă ar vrea ca părerile lor să fie încluse în text. Așa că acest mesaj vine din sufletele noastre, de oameni de diferite vârste.

În Green School creștem oameni care să se cunoască pe ei înșiși, care să fie capabili să-și recunoască emoțiile și sentimentele, dorințele și pasiunile, limitele și oportunitățile.
Creștem oameni care nu asociază o acțiune, o culoare sau o meserie cu un gen anume, oameni curajoși care să-și asume riscuri, să aibă inițiativă și disciplina de a finaliza ceea ce-și doresc și care să încerce încă o dată, în alte moduri, ceva ce nu le-a ieșit. 
În Green School, ca în multe alte centre educaționale, școli și familii, crește o generație de oameni care pot comunica empatic, nonviolent, cu respect și grijă față de sine, față de ceilați și față de natură și față de lume. Astea sunt valorile comunității noastre.

Copiii și adulții din Green School știu că ei pot iubi pe oricine și-și definesc familia așa cum este ea în sufletele lor. Atâta timp cât există iubire și acord de toate părțile, oricine poate forma o familie cu oricine. 

Și pentru că tocmai i-am întrebat care este opinia lor despre votul de mâine, cităm din părerile copiilor: 
„Oricine poate să iubească pe oricine” (M., 7 ani)
„Vreau să se poată căsători o fată cu o fată, un băiat cu un băiat sau oricine cu oricine” (P., 7 ani)
„Cel mai important este să ne iubim” (S., 7 ani)
„O familie este făcută din oricine” (V., 5 ani)
„Cum ne ducem acolo? Stăm la coadă sau protestăm?” (M., 7 ani) 
„Mie nu mi se pare ok asta, pentru că nu avem voie să votăm, noi copiii.” (M., 7 ani)
„Putem să stăm lângă părinți și să vorbim cu ei” (S., 7 ani)
„Două fete, dacă se iubesc, pot să fie o familie” (S., 6 ani)
„Eu cu mama mea suntem o familie” (A., 6 ani)
„Să se poată căsători o fată cu o fată e ok” (A., 6 ani)
„Două fete sunt o familie dacă au copii” (S., 7 ani)

Echipa Green School este recunoscătoare discuțiilor din ultima perioadă, indiferent de argumentele pro sau contra unei anumite idei. Suntem recunoscători pentru că „problema” a devenit oportunitate de învățare. Pentru că așa cum spuneam la începutul acestui text, dacă nu vedem problema ca o problemă, ea nu mai este o problemă.

Indiferent de rezultatul acestui referendum noi vom continua munca noastră în a crește copii care au propriile păreri, care pot fi opuse opiniilor altor colegi sau opuse părerilor adulților. Așa cum avem grijă să construim pentru ei un mediu de învățare în care „bravo”, „așa da”, „perfect”, „așa nu” să nu fie lucruri pe care ei să le audă de la educatori, pentru a nu se raporta la standardele acestora ci la propriile standarde, așa avem grijă atunci când ne prezentăm opiniile personale să-i încurajăm să gândească cum vor ei, nu cum s-ar aștepta adulții. Și se pare că funcționează - anul trecut educațional am avut un protest în birou, organizat de echipa „Supereroii”. Au protestat atunci pentru că în Green School nu mâncăm zahăr. A fost dreptul lor să protesteze, iar echipa de management i-a ascultat, le-a oferit motivația pentru care am ales să nu se consume zahăr în Green School și au ajuns împreună la o concluzie: vor face din folosirea zahărului experiențe de învățare (ceea ce s-a și întâmplat: au gătit papanași pe care i-au vândut părinților, în ziua de antreprenoriat; în altă zi au folosit zahăr la experimente chimice). 

Noi, echipa Green School, nu credităm acest referendum cu prezența noastră. Iubirea nu se votează. 
Și ne asumăm asta cu toții:
Antonia, educator 
Bianca, educator
Bogdan, coordonator voluntari internaționali,
Diana, coordonator voluntari internaționali,
Firangiz, voluntar internațional,
Greta, educator, 
Ida, educator,
Ilona, coordonator comunicare,
Leona, educator,
Mariam, voluntar internațional,
Marin, voluntar internațional,
Nadia, coordonator general,
Nora, educator,
Radu, educator,
Ramona, educator,
Sheide, voluntar internațional, 
Sonia, coordonator educațional,
Sorana, educator

recomandăm ca week-end-ul ăsta să vă-ntâlniți cu Mama Natură și să petreceți un week-end în familie, așa cum simțiți voi. 
Picture
Codruta Heghes
5/10/2018 17:28:09

Apreciez foarte mult principiile acestei scoli din care face parte si copilul meu. As vrea sa subliniez totusi, ca poate in cadrul materiilor predate (cum ar fi "Drepturile omului") ar trebui sa-i invatam pe copii si faptul ca dreptul la vot este unul castigat cu greu, ca reprezinta un fundament al democratiei si ca ar trebui sa ne exprimam opinia atunci cand ni se ofera aceasta oportunitate.
Altfel, sunt de acord cu faptul ca iubirea nu se voteaza.


Comments are closed.

    Arhivă

    November 2020
    June 2020
    December 2019
    October 2019
    August 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    January 2019
    October 2018
    May 2018
    March 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017

    RSS Feed

  • Acasă
  • Despre
    • Cine suntem
    • Facilitatori
    • Echipa administrativă
    • Voluntari
    • Parteneri
    • Media
    • Vino în echipă
  • grădinița agilă
    • Înscriere
    • Ofertă
  • școala auto-dirijată
  • Evenimente
    • ALF
    • Living Library
  • Blog
  • Contactează-ne
  • Susține-ne