Green School Romania
  • Acasă
  • Despre
    • Cine suntem
    • Facilitatori
    • Echipa administrativă
    • Voluntari
    • Parteneri
    • Media
    • Vino în echipă
  • grădinița agilă
    • Înscriere
    • Ofertă
  • școala auto-dirijată
  • Evenimente
    • ALF
    • Living Library
  • Blog
  • Contactează-ne
  • Susține-ne

știri

noutăți * Articole * experiențe * opinii

Andreea, noul membru al Asociației Green School

13/11/2020

 
Picture
Andreea Rabota-Buzec, membru în Asociația Green School
(specialist în dezvoltare organizațională, formator, facilitator grafic, consultant)
În 2020 Andreea a acceptat invitația de a deveni membru al Asociației Green School. Andreea are o vastă experiență națională și internațională în dezvoltare organizațională și în educație și este o bucurie să o avem în echipă, după 2 ani de colaborări. 

​Iată mesajul Andreei pentru comunitatea Green School:
„Mi-am dorit toată viața să lucrez cu oamenii într-un mod în care să pot lăsa schimbări pozitive în urma mea. Această dorință m-a condus spre lucrul în socitatea civilă,  spre proiecte și intervenții în domenii precum dezvoltarea comunitară, organizarea comunitară, educație, în antreprenoriat prin propria firmă de consultanță, dar și spre zona privată, în domeniul financiar-bancar unde m-am ocupat de dezvoltare organizatională, brand de angajator și comunicare. 

Am învățat multe, am trăit multe experiențe profesionale revelatoare pentru care sunt extrem de recunoascătoare și îmi doresc să pot pune umărul la dezvoltarea Green School prin toată experiența și expertiza profesională.

Cu siguranță nu am reușit să surprind toata emoția pe care o traiesc și pe care îmi doresc să o aduc în Green School, cuvintele fiind, fără îndoială, pur și simplu insuficiente.”
Andreea, bine ai venit în echipă!

Înscrieri deschise în școală pentru 2020 - 2021

11/6/2020

 
Picture
În perioada 10 iunie - 10 iulie 2020 facem înscrieri în școala noastră, agilă și în natură, pentru copii de 6 - 10 ani care vor învăța în echipe diverse ca vârstă, interese, experiențe. 

Citiți despre școala noastră (destul de diferită față de alte forme de educație), despre înscrieri și despre taxe pe site-ul nostru. 

Suntem la un telefon/ mail distanță în cazul în care aveți nevoie de ajutor. 

Înscrieri deschise la grădiniță 2020-2021

10/6/2020

 
Picture
În perioada 8 iunie - 10 iulie 2020 facem înscrieri în grădiniță pentru copii de 3-6 ani. Avem 2 grupe de Greeneri care învață în echipe cu colegi de vârste diferite și care se bucură că o parte dintre ei vor merge din toamnă la școală. Așa că ne căutăm colegi care să se bucure de natură și de libertate alături de noi.

Detalii despre grădiniță noastră sau despre înscrieri și despre taxe veți găsi pe site-ul nostru, în paginile dedicate.

Înscrieri la școală - runda I

18/12/2019

 
Începând cu 10 februarie 2020 avem 2 locuri libere la școală pentru grupa de vârstă 8-11 ani.  Semestrul 2 la Green School va începe în din data de 10 februarie, deoarece procesul de învățare în Green este diferit  și condus de nevoile și dorințele copiilor, iar luna ianuarie este dedicată închiderii proiectelor actuale și a semestrului.

Dacă îți dorești ca familia voastră să facă parte din comunitatea  Green School, te rugăm să urmezi cei 6 pași necesari:

1. Documentează-te 
Școala Green School nu este o școală tipică și nu urmează curriculum tradițional românesc, precum nici un curriculum prestabilit, Menționăm de asemenea că nu este vorba despre un transfer, ci despre retragerea din sistemul românesc și înscrierea în sistemul american.

Pentru a lua o decizie relevantă cu privire la înscrierea copilului tău în Green School te rugăm să acorzi atenție etapei de documentare. Iată cum poți face asta (click pe cuvintele scrise cu verde): citește despre procesul de învățare în școală în secțiunea școală a acestui site, citește părerile părinților Green scrise pe blogul nostru, în colecția #JurnalulPărințilorVerzi, urmărește filmările cu activitățile de școală de pe contul nostru de YouTube. Uită-te la fotografiile pe care le-am făcut anul acesta și anul trecut în școală. Urmărește acest video introductiv despre învățarea auto-direcționată și descoperă mai multe pe site-ul Alianței pentru Învățare auto-direcționată (U.S.A.). Descoperă modelul educațional Agile Learning pe site-ul Rețelei internaționale ALC.

2. Completează formularul
Dacă dorești să ni te alături, exprimă-ți intenția completând Formularul de Intenție. Formularul are 5 secțiuni: datele părinților, datele copilului, motivația familiei, motivația copilului și angajamentul pentru următorii 3 pași din procesul de înscriere.

3. Participă la Ziua de Învățare Agilă

În ziua de 22 ianuarie între orele 9.00-11.00 organizăm o întâlnire cu adulții din familiile intresate de a se înscrie la Green School, pentru a ne cunoaște și a vă răspunde la întrebări, fie ele legate de modelul educațional, spațiu, contracte, etc.

4. Copilul participă la Săptămâna Verde
Copiii învață să ia decizii luând decizii. În Green School vor face asta zi de zi - vor învăța responsabilitatea (pentru sine, pentru colegi, pentru propriul proces de învățare, pentru spațiul Green, pentru comunitate și pentru natură), autonomia și grija. Ne dorim ca fiecare copil să fie parte din decizia de a urma această școală, indiferent de vârsta pe care o are. De asemenea, o decizie bună este una informată și discutată, de aceea, fiecare copil aflat în procesul de înscriere va participa la o săptămână de Green, una în care va apuca să testeze spațiul, procesul, mediul emoțional, social și fizic. Săptămâna verde este în perioada: 27 ianuarie - 31 ianuarie 2020.

5. 
Vorbim despre ceea ce s-a întâmplat
După parcurgerea pașilor 3 și 4, în perioada 3-5 februarie, programăm a întâlnire cu familia pentru a clarifica dacă este ceva de clarificat, a vorbi și a vedea dacă ne potrivim și mergem mai departe împreună.

6. Confirmarea locului și contractare
În ziua de 6 februarie invităm familiile care vor să continuăm împreună la o întâlnire de contractare.

Prețul pentru semestrul 2 (prioada 10 februarie - 26 iunie) este de 10500 RON. Acesta poate fi plătit într-o singură tranșă, tranșe lunare, în funcție de planul de plată al fiecărei familii.

Vă așteptăm să ne cunoaștem, să creștem și să înverzim împreună!

Un nou proiect, o nouă oportunitate - Building Solidarity

25/10/2019

 
Anul acesta educațional noi voluntari s-au alăturat echipei Green School și echipei CVCN. Building Solidarity este un proiect coordonat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, găzduit de Green School și co-finanțat de Corpul european de Solidaritate, în perioada septembrie 2019 - iunie 2020.

Voluntarii au ajuns în Cluj-Napoca la începutul lunii septembrie și au început să lucreze împreună cu copiii din Green School la începutul lunii octombrie. Scopul proiectului este dezvoltarea educației, împuternicirea tinerilor pentru a facilita contexte de învățare auto-direcționată, promovarea voluntariatului, în special a voluntariatului internațional. Prin acest proiect urmărim dezvoltarea și creșterea firească, naturală, organică, a voluntarilor, a copiilor și ne dorim să facem lucrurile mai bine, mai relevante și pentru comunitățile în care lucrăm.

Proiectul Building Solidarity a pornit din dorința de adresa nevoi și probleme speciale, și pentru a ajuta copiii, tinerii și comunitățile (atât cele în care lucrează voluntarii, cât și cele din care provin) să accepte, să cunoască, să caute, să inițieze mai multă înțelegere, să ofere mai mult sprijin și să creeze mai multă unitate, pentru o mai bună înțelegere și practică a conceptului de solidaritate.

În cadrul proiectului vom avea 4 tematici educaționale,  pe care copiii din Green School și din 2 școli  tradiționale (una din zona rurală și una din cea urbană) le vor explora împreună în activități bazate pe proiect, învățare bazată pe locație și învățare auto-direcționată. Tematicile sunt: drepturile omului, educație globală, educație pentru dezvoltare durabilă și educație pentru pace.

În proiect participă 6 voluntari (ultima persoană urmează să se alăture echipei), 3 care sunt patru zile pe săptămână la Green School, 2 care vin în ficare vineri în observare și sunt responsabili cu diseminarea și multiplicarea rezultatelor educaționale către cele două școli tradiționale, promovând educația în natură, blândă, cu limite ferme și luând în considerare unicitatea fiecărui copil, educator, voluntar, membru al comunității.

Credem cu tărie în cele spuse de Paolo Freire: „Educația nu schimbă lumea. Educația schimbă oameni, oamenii schimbă lumea.” Credem că prin proiectul acesta voluntarii vor putea aduce noi perspective copiilor și comunității. Copiii care participă la activitățile din proiect (cele 4 menționate mai sus), vor avea o înțelegere diferită a granițelor lumii, iar voluntarii vor avea o perspectivă diferită asupra educației și voluntariatului.

Join Green School Romania as an International Volunteer

13/8/2019

 
discover Green School through social media ->

10 months (September 2019 - June 2020), 5-7 hours per day, 5 days per week
​the team: 4 young Europeans from the E.U. and 2 Romanians 
Green School & Cluj-Napoca Volunteering Centre |  Cluj-Napoca, Romania
Picture
We invite you to Green School in its mission to help children to become adults that live a good life, in their own definition. Join our self-directed, agile, nature-based school and kindergarten! Bring your (interior) world and culture for the children to learn from it! ​
4 days per week you will be surrounded by the Green School children and educators. You will team up with them and you are invited to make different educational offerings from your own passions, culture and interests. For growing more empathetic, social-smart, nature-smart children, the team of volunteers will have as offerings: Peace Education, Education for Sustainable Development, Human Rights and Global Education. We also need you to help us grow our own vegetables, herbs and flowers and to feed our dog and cats with food, care and love.

We will support you in discovering this topics, in understanding how to create learning opportunities for children (offerings), how to join a self-directed (as a facilitator or a learner), what is and how to become a facilitator in agile learning spaces.

 1 day per week the volunteers will be at CVCN, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (Cluj-Napoca Volunteering Centre) for promoting the "solidarity" concept, promoting the project and the European Solidarity Corps, reflecting on the personal development process. 

You will have a support network

for the activities:
  • a volunteer coordinator in Green School;
  • training courses and constant (specific) support in Green School;
  • a volunteer coordinator in CVCN;
  • training courses and constant management support in CVCN;
  • 2 International Volunteer events - On Arrival Training and Mid-Term Meeting - where, along with trainers from the National Erasmus+/ European Solidarity Corps Network you will better understand your rights, your responsibilities, the ESC culture, the Romanian culture, your own development process.
and for the living in Cluj:
  • your International travel costs to and from Romania will be covered;
  • you will share with 1 colleague a room in an apartment;
  • you will have free local transportation for 2 main busses;
  • you will receive a food allowance and
  • pocket money.
...all according to the European Solidarity Corps rules and the Green School and CVCN standards. 

If you are between 18-30 years old, from European Union, able to communicate in English and able to communicate with respect and care for others (including Nature), if you are interested in all the above info, here is how you can be part of the experience:
Submit a Curriculum Vitae and a Motivation Letter at evscluj@voluntariat.ro Our colleagues will contact you right away and you can meet on Skype to have a friendly interview to see if we are right one for another. 
Dead-line: 16th August 2019



Nature-lovers and self-directed-learning-lovers from Europe, UNITE!


The Building Solidarity project was planned by Green School and CVCN, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. The project proposal was submitted by CVCN, as project coordinator. The project is founded by the European Commission through the European Solidarity Corps programme (financed through the Romanian National Agency) and managed by CVCN. Green School is the hosting organisation.

Căutăm colegi în echipa educațională

24/6/2019

 

Angajăm educatori pentru grădiniță și școală: 

Green School îi caută pe educatorii curajoși, pasionați de natură și învățare auto-dirijată, liberă și naturală. Ne dorim să îi cunoaștem și să vedem dacă putem face echipă pentru copii verzi de grădi sau de școală primară. Toate detaliile dând click AICI sau pe afișul de mai jos:
Picture

O nouă conferință, noi orizonturi

7/5/2019

 
În perioada 3-5 mai 2019, colega noastră, architect și coordonator educațional al Green School România, Sonia Donca-Bercuci,  a fost ambasador la conferința internațională „Children of nature worldwide hand in hand”, organizată de către Feuervogel, în Zurich.

Evenimentul a adus împreună 200 de participanți din 25 de țări, pentru a vorbi despre importanța educației în natură, despre bune practici și noi parteneriate internaționale.

Sonia a reprezentat țara noastră și mișcarea de educație în natură în România, nu doar în organizația Green School. Alături de ea a fost prezentă și Anca Stan, de la grădinița în pădure, Stejarul Pitic. Printre participanți s-au mai numărat: Karen McLean, antreprenor în educație și co-fondator al Green Free School și Petra Jager, fondatoarea primei grădinițe în natură din Germania, acum 26 de ani.

Cele trei zile de conferință au inclus workshopuri, prezentări, vizite la grădinițele din Zurich, excursii în pădure, momente de liniște și conectare la focul de tabără. Deschiderea conferinței și întâmpinarea participanților a avut loc Vineri seară în jurul focului de tabără. Sâmbătă, ambasadorii din cele 25 de țări au participat la World Wood Café coordonată de o echipă a Universității din Konstantz, Germania pentru a culege informații, idei și nevoi de cercetare, care să documenteze mai bine conceptul de educație în natură. După prânz a urmat un Open Space în care ambasadorii au oferit câte un workshop și câte o prezentare. Fiind un open space, participanții puteau merge acolo unde își doreau și stăteau cât le era relevant. Ziua s-a încheiat cu cină și cu stat la foc, din nou. Duminică a fost o zi scurtă, în care participanții au avut șansa să împărtășească unii cu alții ce își iau acasă în rucsacul de cunoștințe, emoții și idei.

Când am întrebat-o despre workshop-ul susținut de ea, Sonia a relatat: „am lucrat cu technici de teatru și metafore despre Agile Learning in Nature - Natural learning in and with nature. Workshop-ul a atras educatori din diferite filosofii educaționale interesați de cum poți lucra cu școlarii în natură, într-o filosofie a învățării auto-dirijate. Workshop-ul a fost și el unul auto-dirijat în care nevoile, interesele și intențiile participanților au conturat design-ul atelierului. Grupul a lucrat cu diferite metode specifice învățării în natură pentru a înțelege care sunt diferențele dintre: învățare, educație, școală, școală acasă, deșcolarizare, neșcolarizare, învățare auto-dirijată și învățare agilă. Am dus mesajul ALC mai departe, într-o comunitate internațională a educatorilor în natură din 25 de țări. Modelul a fost atât de bine primit că în următorul an ne așteptăm la diferite vizite din partea educatorilor interesați de școală (în lume fiind multe grădinițe în natură, dar nu și școli în natură).”

Prezentarea ei a fost interactivă, urmărind principiile învățării auto-dirijate și agile. Firul poveștii a fost - contextul național al României - cum este structurat sistemul educațional, care este mișcarea de educație în natură și cum arată șocul cultural în ceea ce privește un nou tip de educație - cum abordează Green School acest șoc și care este contribuția Green-ului la extinderea înțelegerii conceptului de școală. Ultima parte a prezentării a fost explicarea principiilor ALC și cum arată o săptămână de școală în Green School.

Schimbul de idei cu oameni care cred în valori similare, care întâlnesc provocări similare și doresc o educație liberă în sânul naturii, precum reîntâlnirea cu oameni pe care deja îi cunoaștem, cu care deja lucrăm, ne-au întărit faptul că suntem pe calea cea bună și urmează să facem lucruri care vor transforma educația în România, și nu numai.

Zi agilă pentru părinți, săptămână verde pentru copii

8/4/2019

 
În luna martie am lansat procesul de înscriere pentru noua grupa de școlari Green (6-10 ani). Deoarece  suntem o școală atipică, agilă: învățăm auto-direcționat, prin proiecte, prin descoperire și tot timpul prin experiență este important să fim cunscuți tot prin experiență și nu printr-o informare. Astfel am oferit șansa părinților și copiilor, care își doresc să facă parte din comunitatea nostră, de a trăi experiența unei zile, respectiv unei săptămâni, de învățare în Green School. 

În ziua de 23 martie, părinți din comunitate și părinți care doresc să intre în comunitate au petrecut ziua împreună, pentru a înțelege, prin propriile trăiri și cu ajutorul celor care au copiii deja în Green School, cum are loc învățarea în școala noastră.  Ne-am întâlnit, am setat intenții, am făcut oferte și cereri de activități, apoi am ales în care să ne implicăm și pe care să le facilităm. De asemenea, am putut și să ne bucurăm de natură și să ne luăm un moment de reflecție asupra diferitelor subiecte. Așa am petrecut o zi cu discuții pe subiecte de interesul celor din grup, cu jocuri, cu yoga, cu magie, jocuri de design și inovație, desen și discuții despre modelul educațional al Green-ului.

Săptămâna 1-5 aprilie i-a adus în Green pe micii exploratori ai vieții de școlar, alături de doi dintre educatorii Green: Sonia și Sorana. Copiii au trăit o săptămână tipică în Green School, au avut câte o ședință dimineața în care au vorbit despre cum sunt, despre ce simt, despre ce sunt emoțiile, despre ce fel de emoții au trăit și își doresc să mai trăiască. Tot în ședințele de dimineață au făcut cereri și oferte de activități. Dinozaurii (căci asta este numele pe care l-au ales) s-au cunoscut prin tot felul de metode, au cunoscut spațiul Green, au interacționat cu ceilalți școlari din Green. Printre activitățile de pe kanban-ul Dinozaurilor am găsit la „terminat”: meșterit, desen, pictură, grădinărit (plantat de legume, mirodenii și flori), cățăratul în copaci, joaca pe deal, cititul, joaca cu retro proiectorul cu litere și forme geometrice. 

Pe lângă aceste activități copiii au aflat despre principiile Green, despre responsabilitățile lor față de propria persoană, față de colegi și față de comunitate, au descoperit lumea emoțiilor interioare și a emoțiilor grupului lor.
A fost o săptămână plină de aventuri și voie bună, amestecată cu oboseala plăcută a lucrurilor trăite din plin.

Unul dintre principiile Green School este „părerea mea contează”, iar aceste experiențe pentru copii și părinții lor vor ajuta familiile să aibă o părere mult mai clară despre ce este și cum se învață în Green School, așa încât decizia să fie luată în baza mai multor argumente. 
Ai nevoie de mai multe detalii despre noi sau despre procesul de înscriere? Uită-te pe site-ul nostru, pe pagina de facebook, scrie un mail sau dă-ne un telefon. 

Asistentă medicală

21/1/2019

 
Picture
Primele 3 principii Green School sunt: 1. Am grijă de mine, 2. Am grijă de colegii mei, 3. Am grijă de Green School. Copiii învață, că grija față de ei înșiși, grija față de colegi și de tot ce este în jurul lor este foarte importantă.

Nu doar copiii au grijă de Green School, ci și Green School are grijă de copii, de aceea ne căutăm asistentă medicală calificată, care are experiență în lucrul cu copiii sau își dorește să lucreze cu copiii, pentru a ne arăta și mai mult grija față de ei.

Dacă cunoști pe cineva care ar dori să facă parte din echipa noastră trimite-ne un mail la adresa nadia@green-school.ro. Dacă chiar tu ți-ai dori să lucrezi cu noi, trimite CV-ul tău la adresa nadia@green-school.ro, până pe 1 februarie, ora 20.00.

Mai multe despre ce presupeune acest rol poți afla în secțiunea „Vino în echipă” a paginii noastre.

Ai nevoie de detalii despre noi? Uită-te pe site-ul nostru, pe pagina de facebook, scrie un mail sau dă-ne un telefon. 


<<Previous

    Arhivă

    November 2020
    June 2020
    December 2019
    October 2019
    August 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    January 2019
    October 2018
    May 2018
    March 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017

    RSS Feed

  • Acasă
  • Despre
    • Cine suntem
    • Facilitatori
    • Echipa administrativă
    • Voluntari
    • Parteneri
    • Media
    • Vino în echipă
  • grădinița agilă
    • Înscriere
    • Ofertă
  • școala auto-dirijată
  • Evenimente
    • ALF
    • Living Library
  • Blog
  • Contactează-ne
  • Susține-ne