Green School Romania
  • Acasă
  • Despre
    • Cine suntem
    • Educatori
    • Echipa administrativă
    • Voluntari
    • satulEDU
    • Parteneri
    • Apel parteneriate
    • Media
    • Vino în echipă
  • Grădiniță
    • Înscriere
    • Taxe educaționale
  • Școală
    • Înscriere
    • Taxe educaționale
  • Evenimente
  • Știri
  • Blog
  • Contactează-ne

grădi

Înscrieri deschise pentru anul educațional 2020 - 2021

GRĂDINIȚĂ

Program educațional 09.00 - 16.00
​(sosire 08.00 - 09.00 și plecare 16.00 - 17.00)
Durată an educațional:
11 luni: septembrie 2020 - iulie 2021
Structura echipelor:
12 copii de vârste diferite într-o echipă
Green School este un centru educațional în care învățarea are loc auto-dirijat și în natură. Noi îi spunem „învățare naturală în natură”. Învățăm agil, fiind un centru de învățare agilă (Agile Learning Centre), membru recunoscut în Rețeaua Internațională a Centrelor de Învățare Agilă (Agile Learning Centres). Suntem membri ai Children & Nature Network și ai Forest Kindergarten International for Future.  

În Green School îmbinăm învățarea agilă cu cea în natură și, prin experiență, descoperim lumea exterioară și interioară. Copiii au ocazia să-și gândească ofertele proprii sau să participe la cele propuse de colegi (copii sau adulți). Cele ale adulților - educatorilor sau ALF cum le mai spunem noi (ALF = Agile Learning Facilitator), sunt inspirate din pedagogiile Forest Education, Education for Sustainable Development și  Reggio Emilia. 

Activitățile propuse de educatori sunt mai degrabă contexte de învățare inspirate de natură.
Începem ziua cu o ședință de dimineață, în cerc, în care avem câteva ritualuri și momente de planificare a zilei. Reflectăm la cum suntem, cum ne simțim, ce planuri avem în ziua respectivă, ne gândim ce zi este, cum este vremea și ce activități vrem să facem. Lunea ne creionăm săptămâna în liniii mari, iar zi de zi ne-o detaliem mai mult. După ședința de dimineață avem activitățile propuse (pot fi mai multe în paralel), apoi o pauză de gustare (fructe, semințe, nuci, alune, tartine etc.) și alte activități din planul nostru. Pauza de masă o servim tot afară, după care o parte dintre copii se retrage la somn, cealaltă merge într-o altă serie de activități. După ora 3 mai servim o gustare (adaptată anotimpului în care suntem). La final de zi reflectăm la ceea ce am reușit și nu am reușit să facem, la ce ne-a ieșit și la cum ne simțim, apoi urmează o perioadă de relaxare în care părinții apar și ne luăm rămas bun unii de la alții.

Fiecare săptămână vine cu propriile tematici, subiecte, jocuri, explorări, curiozități. Creștem liberi, în afara unui curriculum prestabilit, cu încrederea fermă că oamenii învață când sunt pregătiți să învețe și că la 6 ani un CV este absolut inutil. În Green School îi sprijinim pe copii să copilărească și să își dezvolte inteligențele multiple: emoțională, interpersonală, intrapersonală, naturalistă, kinestezică, muzicală, lingvistică, logico-matematică, spațială. Lucrăm, ne jucăm, râdem și învățăm cu încredere în afara unor programe de tipul „ore” și „pauze”, „recompense” sau „pedepse”. Nu lucrăm nici cu „trebuie să” ori „nu ai voie să”. În Green School avem grijă de noi, de colegii noștri, de natură și casă. Învățăm să comunicăm non-violent, cu răbdare; învățăm să ne cunoaștem pe noi și așa să-i lăsăm pe alții să ne cunoască. Green School este a noastră, a familiei tale și a orașului nostru. Putem să oferim feed-back, să îi oferim idei, să o ajutăm să crească și să ne petrecem zilele de naștere sau ne-zilele de naștere (așa cum știm de la Pălărierul Nebun, prieten cu Alice din Țara Minunilor).

În Green School:
  • avem acomodare lină - un părinte poate să participe la activități (nu ca observator ci ca participant, prieten al copilului său) până la 2 săptămâni pentru a-l ajuta pe copil să aibă încredere în Green School, în educatorii săi, în activități și în colegii noi;
  • acordăm atenție dezvoltării inteligențelor multiple, cu focus pe dezvoltarea atitudinilor, valorilor și comportamentelor și nu a cunoștințelor - îi ajutăm pe copii să învețe să fie, să facă, să gândească;
  • educăm cu iubire, empatie, fermitate și blândețe;
  • nu avem camere video (ar fi greu și costisitor să montăm în cei 2700 mp de grădină pe deal și în întreaga clădire) însă avem încredere și deschidere, așa că orice părinte poate rămâne, oricând, participant într-o zi de grădi, fie pentru a lua pulsul activității, fie pentru a-și vedea copilul împreună cu colegii, fie pur și simplu pentru a avea o zi de joacă în natură;
  • avem un meniu gândit de un nutriționist special pentru copiii din Green (care au un regim de viață diferit de al celor din grădinițele tipice) care petrec foarte mult timp afară. Meniul este gătit de o firmă locală de catering și se schimbă în fiecare zi timp de o lună, așa încât mâncarea are o diversitate foarte mare. În Green School gustările sunt fructe, legume, nuci sau semințe. Felul unu și felul doi de la prânz nu sunt însoțite de pâine și nici urmate de desert. Din 5 zile copiii mănâncă fără carne 3. Meniurile nu conțin potențiatori de arome ori conservați;
  • stăm afară ~7 ore, indiferent de anotimp sau de temperatură. Intrăm în casă doar când trebuie să avem grijă de noi (furtună, ger extrem, ceață extrem de densă, cod portocaliu/ roșu de vreme). Am stat afară și la -10 grade (cam atât au fost iarna asta), dar și la +30. Avem grijă să ne îmbrăcăm adecvat, să ne hidratăm cu apă și ceaiuri, să ne protejăm pielea cu cremele potrivite.

Programul orar:

Învățarea agilă, în ritmul fiecăruia, necesită mai mult timp decât un program standard, așa că programul nostru este între
09.00 - 16.00
cu posibilitatea de sosire între 08.00 - 09.00 și de plecare între 16.00 - 17.00

Copiii pot dormi în grădiniță (în funcție de nevoile lor, de alegerea lor și de cea a părinților).

Costul pentru servicii educaționale include:

  • experiențele educaționale;
  • materiale educaționale;
  • o gustare (indiferent de programul în care este înscris copilul) sau două (în cazul copiilor înscriși în program lung);
  • aici puteți consulta oferta noastră financiară pentru anul educațional 2020-2021

    Lasă-ne detaliile tale și te contactăm când deschidem înscrierile

    https://www.green-school.ro/cine-suntem.html
Trimite

Mai aveți nevoie de informații? Iată ce puteți face:

Participați la evenimentele Green School - veniți să ne cunoașteți. Vedeți ce evenimente urmează dând click AICI.

Povestiți cu noi. Scrieți-ne la adresa contact@green-school.ro sau sunați-ne pe 0364.401.20 ori 0799.899.199.
Picture
Picture
Picture
Picture

    Înscrie-te la newsletter-ul Green School

Mă abonez
  • Acasă
  • Despre
    • Cine suntem
    • Educatori
    • Echipa administrativă
    • Voluntari
    • satulEDU
    • Parteneri
    • Apel parteneriate
    • Media
    • Vino în echipă
  • Grădiniță
    • Înscriere
    • Taxe educaționale
  • Școală
    • Înscriere
    • Taxe educaționale
  • Evenimente
  • Știri
  • Blog
  • Contactează-ne